Posted on

9 iunie

se aud cântece la verandă

straşnica însingurare din adolescenţă

chitara parcă verde,

o recunosc de când avea miros de mere…

vino, la verandă,

să ne mângâiem tibiile albe şi limbile în must

să ne curgă până în pupile ca să ne inspire

oare se reîncarnează în amintiri, veranda,

amintiri pe care nu le-am avut niciodată?

ce boală dulce mi-a rămas, cu ciupituri zbârlite în prag…

una care mă extinde până în neant

o maladie pe piele

care ţipă-nfundat, să mai fie o dată

creată cu buze cărnoase de artizanat.

o, tu, agonioză

m-ai dus ca pe o murdărie

în paleta de culori a macilor

a mahonului din depărtarea parcului

acompaniat de stelele albastre

pătând cuvintele din glastre

glastre albe ale frumosului.

şi nu mai ies acum, că nu văd rostul

m-am lipit de verandă…

să-mi cânte vracii

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s